Standuri pentru "rețeaua optică pasivă". O rețea PON este o rețea de telecomunicații care transmite date pe linii de fibră optică . Este "pasiv", deoarece utilizează separatoare neautorizate pentru a rută datele trimise de la o locație centrală către mai multe destinații.
PON-urile sunt utilizate de ISP-uri și SNSP ca o modalitate rentabilă de a oferi clienților accesul la Internet. Deoarece un sistem PON este un sistem point-to-multipoint (P2MP), acesta oferă o modalitate mai eficientă de a transmite date decât o rețea punct-la-punct. Linia principală de transport se poate desprinde în 32 de linii separate, ceea ce necesită mult mai puțină infrastructură decât construirea de linii directe către fiecare destinație.
Locația centrală a unui PON este denumită și terminalul de linie optică (OLT), în timp ce destinațiile individuale sunt numite unități de rețea optice (ONU). Linii care se termină în afara clădirilor se numesc FTTH (fibră-la-vecinătate) sau fibră-la-curb (FTTC). Linii care se extind până la clădiri se numesc FTTB (fibră-la-clădire) sau fibră-la-acasă (FTTH).
În timp ce toate dispozitivele PON utilizează cabluri optice și splittere neprotejate, există mai multe versiuni diferite. Mai jos este o listă cu diferite tipuri de PON-uri.
APON - o implementare timpurie (de la mijlocul anilor 1990) care utilizează modul de transfer asincron ( ATM ) pentru a transfera date
BPON - primul PON de bandă largă care suportă rate de transfer de date de 622 Mbps, aceeași viteză ca o linie OC-12 (STM-4)
GPON - un "PON capabil de gigabit" care suportă 2,488 Gbps în aval și 1,244 Gbps în amonte; numit și standardul ITU G.984
EPON - cea mai populară implementare PON; transmite date ca rame Ethernet de până la 10 Gbps în aval și în amonte; cunoscută și sub numele de GEPON sau standardul IEEE 802.3
